Fermele ecologice par mici paradisuri pentru animale. Cerințele pentru certificarea acestor ferme sunt precise și includ câteva condiții drastice, astfel încât agricultorii trebuie să le ofere animalelor cele mai bune condiții de viață. În primul rând, animalele din fermele ecologice au acces non-stop în spațiile deschise. Nu e doar atât. Fermierii trebuie să le asigure și locuri cu umbră. Animalele nu pot dormi oriunde, așa că este nevoie de “dormitoare” curate și uscate.

O sursă de apă proaspătă pentru animale este obligatorie. Apă, aer curat, mâncare. Toate trebuie asigurate de fermier. Apropo de hrană, aceasta trebuie să fie 100% certificată ca organică, excepție făcând unele minerale și vitamine necesare animalelor. Fermele ecologice pot fi făcute doar unde natura oferă între 120 și 365 de zile pe an cu iarbă verde, pentru o nutriție echilibrată.

Normele internaționale specifică și modul în care sunt tratate eventualele boli. Agricultorii cu ferme ecologice nu au voie să folosească medicamente pentru prevenirea bolilor și paraziților, ci trebuie să se bazeze pe selecția animală și pe practici de management. Totuși, sunt anumite situații când anumite substanțe sintetice pot fi utilizate, în cazul în care metodele anterioare nu au avut efect. În cazuri extreme, fermerii pot administra antibiotice animalelor suferinde. Dar, în această situație, produsele oferite de respectivul animal nu mai pot fi etichetate drept ecologice.