În Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cofinanțat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, s-a instituit un act normativ, aprobat în Guvern, care vizează ca în cadrul aceleiași submăsuri un solicitant să poată depune o singură cerere de finanțare în aceeași sesiune de depunere de proiecte, cu respectarea condițiilor de eligibilitate.

Această reglementare contribuie la asigurarea premiselor necesare pentru îndeplinirea ţintelor stabilite la nivelul PNDR, dar va conduce totodată la o mai bună realizare a obiectivului specific de sprijinire a unui număr cât mai mare de beneficiari, în contextul organizării ultimelor sesiuni de depunere proiecte pentru măsurile de investiții din PNDR 2014-2020.

Prevederile prezentului act normativ se aplică sesiunilor de depunere proiecte în cadrul submăsurilor din PNDR 2014-2020 organizate ulterior intrării în vigoare a acestuia.