Vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, europarlamentarul PNL, Daniel Buda, susține că suma alocată pentru fermieri în acest an ar trebui cel puțin dublată pentru ca aceștia să facă față crizei provocate de noul virus.
Criza sanitară a dat un mic impuls sectorului agricol și multe oportunități ale agriculturii au devenit soluțiile salvatoare ale acestei perioade. Potrivit informațiilor, există mulți cetățeni, în special tineri, care și-au găsit un loc de muncă în agricultură.
Se dorește ca acestă tendință să nu se întoarcă în sens invers, iar la sfârșitul pandemiei să dispară cererile de locuri de muncă din sectorul agricol. Eforturile pentru îmbunătățirea și dezvoltarea agriculturii trebuie să fie mai mult decât o simplă încercare.
Europarlamentarul atrage atenția asupra nevoii de creștere a sprijinului pentru agricultori și evidențiază că ajutorul de 80 de milioane de euro alocat statelor membre pentru sectorul agricol este foarte mic:
”În cadrul ședinței Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, al cărei vicepreședinte sunt, am avut un schimb de opinii pe marginea modificării regulamentului (UE) nr. 1305/2013 în ceea ce privește măsurile specifice de acordare de sprijin temporar excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia de COVID-19.
Am intervenit în cadrul dezbaterii și am atras atenția asupra nevoii urgente de a crește sprijinul oferit în cadrul acestei măsuri de la 1% până la cel puțin 2% din FEADR. De asemenea, am semnalat faptul că ajutorul de 80 de milioane de euro alocat statelor membre pentru sectorul agricol este unul derizoriu, iar Comisia Europeană trebuie să activeze toate resursele financiare disponibile pentru sprijinirea fermierilor”, a scris Daniel Buda pe contul personal de Facebook.
Se dorește ca sprijinul pentru fermieri să fie mai mare pentru a putea face față pandemiei și pentru a avea capacitatea de susținere a numărului în creștere de salariați. Atât europarlamentarul, cât și alți oficiali susțin dorința de majorarea a sprijinului pentru fermieri.