Nu puțini sunt cei care susțin că albinele reprezintă cea mai importantă specie de pe pământ. Și nu vorbim de cei care distribuie citate pe rețelele sociale, ci de cercetători care au studii aprofundate în spate. În ultimii ani, s-a observat o scădere a numărului de albine, cauzată de poluare, dar și de folosirea excesivă a pesticidelor în agricultură. Însă, chiar și așa, apicultura ecologică a luat amploare. Apicultorii trebuie să respecte o serie de norme pentru a putea pune pe eticheta produselor ștampila Eco.
În general, raza de acțiune a albinelor este cuprinsă între 3-5 kilometri. Albinele nu zboară mai departe. În cercul cu această rază nu trebuie să existe surse de poluare industrială și nici culturi în care să se utilizeze pesticide sintetice. Alimentația albinelor dintr-o fermă apicolă ecologică este formată din polen și miere obținute tot în sistem ecologic. Hrănirea se face între ultima recoltă de miere și data cu 15 zile înainte de începutul recoltării mierii din anul următor.
Referitor la recoltarea mierii, aceasta se poate face doar cu ustensile din inox. După recoltare, apicultorii trebuie să trimită mostre la laboratoare, pentru verificarea eventualelor urme de antibiotice. Casele albinelor, stupii, trebuie construite din lemn, iar dacă acestea se vopsesc, se utilizează doar vopsea pe bază de apă sau ulei de in. Amplasarea stupinelor trebuie să țină cont de anumiți factori: să se garanteze că albinele au parte de suficient nectar, polen, apă, să existe pe o rază de 3 kilometri culturi obținute prin metode ecologice și să se lase distanță suficientă față de sursele de poluare.
În acest fel, albinele sunt protejate și pot să bâzâie în voie și să producă mierea cea mai gustoasă și mai sănătoasă. „Medicament, nu alta”, ar spune bătrânii. Și, văzând beneficiile aduse organismului de miere, nu putem decât să le dăm dreptate.
