Protejarea semințelor de organismele nocive ce sunt prezente în sol este destul de anevoioasă, mai ales în agricultura ecologică, unde tratarea acestora cu produse sintetizate chimic este interzisă. Astfe, în cadrul Institutului de Fitotehnie Porumbeni, au fost testate mai multe metode eco de tratare a semințelor, iar cea mai eficientă, potrivit specialiștilor, este încorporarea semințelor în lut.

„Învelișul de lut permite protejarea de boli precum: mucegaiul semințelor (Penicillium), fuzarioze (Fusarium), saprofiți ce atacă boabele, dar și unele bacterii. Metoda poate fi utilizată la porumb, floarea soarelui, soia, sorg, dar și la alte culturi. Pentru cereale cum ar fi grâul, metoda este destul de costisitoare, deoarece cantitatea de semințe necesară pentru un hectar este mare”, a menționat Vasile Mateiciuc, directorul adjunct pe știință al Institului de Fitotehnie Porumbeni.

Soiurile de plante cultivate trebuie să fie cele adaptate zonei de cultură. Semănatul trebuie efectuat în condiții optime astfel încât să se asigure medii cât mai favorabile plantei de cultură şi mai puţin favorabile dezvoltării buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Sămânța trebuie să fie produsă în culturi semincere certificate ecologic, în care se aplică metode de producţie ecologică. Începând cu anul 2004, în România seminţele utilizate în agricultura ecologică sunt obţinute prin metode de producţie ecologice.

Seminţele nu trebuie să fie tratate la însămânţare decât cu produse admise pentru producţia ecologică şi trebuie să provină de la un producător care a practicat tehnicile de producţie ecologică.

Atunci când nu este posibilă utilizarea de seminţe şi material de plantat ecologice, se pot utiliza şi seminţe şi material de plantat convenţionale, dar netratate cu produse pesticide. Materialul de înmulţire nu trebuie să provină din organisme modificate genetic.