Potrivit unui comunicat de presă, Clubul Fermierilor Români se alătură organizațiilor din România care solicită sprijin și ajutor pentru mediul de afaceri în această perioadă de criză în care țara și lumea întreagă se confruntă cu pandemia de COVID-19 și propune, în mod special, o serie de măsuri concrete pentru susținerea agriculturii și limitarea impactului negativ pentru fermierii români.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Aceștia au comunicat: „ Semnalăm astfel o serie de aspecte de care ar trebui să se țină cont în adoptarea măsurilor corespunzătoare care să vină în sprijinul fermierilor”, propunând mai apoi măsuri concrete.

Fermierii au atras atenția asupra faptului că nevoia de hrană a populației în această perioadă a crescut pe fondul temerilor legate de evoluția pandemiei de COVID-19, dar asupra modificării obiceiurilor alimentare în situații de izolare medicală sau de carantină. Din acest motiv, serii întregi de circuite/lanțuri de aprovizionare internaționale sunt afectate de pandemie și sunt afectate atât dimensiunile/volumele importurilor unor produse agro-alimentare, cât și ale inputurilor provenite din import și necesare în procesul de producție vegetală sau, în unele privințe, pe lanțul de aprovizionare cu alimente până la clientul final.

Măsurile pe care le propun fermierii sunt :
 Efectuarea rapidă a plăților restante către toți fermierii de către APIA
 Transmiterea în spațiul public a mesajelor care privesc măsurile luate pentru susținerea agriculturii și gestiunea produselor agricole (hrana populației)
 Protejarea persoanelor vulnerabile care desfășoară activități agricole și pentru asigurarea bunăstării animalelor din fermele zootehnice.

Fermierii consideră foarte important ca oficialitățile să transmită cetățenilor că prin măsurile care se iau se are în vedere asigurarea deplină a securitații alimentare a românilor și sprijinirea lanțului agro-alimentar de proximitate pentru buna traversare a acestei perioade de criză.

În acest sens, o comunicare susținută este esențială spre a înțelege să nu pună presiune artificială pe lanțul agro-alimentar astfel încât activitățile pe întreg lanțul de aprovizionare să se desfășoare în condiții cât mai bune, ținând cont de restricțiile și limitările care au fost impuse.