Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vede agricultura ecologică drept una dintre direcțiile importante pentru viitor. Fondurile oferite fermierilor români care aleg acest drum se completează și cu ajutorul acordat organismelor de inspecție și certificare.
Reprezentanții acestor Organisme care se ocupă cu agricultura ecologică au avut o întâlnire cu subsecretarul de stat Avram Fițiu, care a avut alături și directori și experți din cadrul direcțiilor tehnice de specialitate din MADR. Scopul acestei dezbateri a fost reprezentat de analiza propunerilor înaintate de Organismele de inspecție și certificare, în contextul pandemiei de Covid-19.
Printre aceste propuneri se regăsesc: efectuarea inspecțiilor suplimentare prin sondaj în sezonul 2020, prelungirea termenului de realizare a acestora până în trimestrul I al anului 2021, posibilitatea de prelungire a termenului de depunere a documentelor justificative la APIA până la data de 15 noiembrie 2020, precum și înregistrarea operatorilor în sistemul de agricultură ecologică la direcțiile agricole județene.
Avram Fițiu le-a confirmat celor prezenți că toate aceste propuneri vor fi analizate cu atenție. În paralel, se urmărește actualizarea legislației existente pentru a atinge și alte obiective: simplificarea activității operatorilor din sistem, un nivel crescut de responsabilitate conferit OIC-urilor, fapt ce implică ca sistemul de control să devină mult mai riguros, posibilitatea de a concepe un sistem de control al OIC-urilor pe nivele de risc, în funcție de numărul de operatori și istoricul OIC-ului la nivel european, atingerea unui nivel de control bazat pe un un nivel de risc diferențiat în funcție de anumiți indicatori.
“Ne dorim să schimbăm paradigma de agricultură ecologică în România, să putem gândi la fel ca în Europa vestică, în special în privința produselor procesate. Îmi doresc ca începand de anul viitor, piața din sectorul public să devină o țintă pentru acest Minister, iar în această perioadă realizăm baza prin care această piață va fi conturată” – Avram Fițiu, subsecretar de stat MADR