Când vorbim de ecologic, ne putem gândi la alimente crescute sănătos, sau la întreaga ştiinţă care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi ambianţa lor. Sau, de ce nu, la un spaţiu creat pentru odihnă şi relaxare format din elemente ale naturii. Natura are o putere incredibilă asupra omului. Nu ne referim la fenomene extreme, cu rezultat dezastruoase, ci la micile părţi care pot fi dislocate, să spunem, şi relocate în interiorul căminului.
Perete decorativ din pietre sau trunchiuri de copaci pietrificaţi de milioane de ani, bio şeminee decorative care nu emană fum. Sunt câteva dintre noutăţile din domeniul amenajării locuinţelor.
Un trunchi de copac tăiat felii, aranjat manual de către un designer şi completat cu răşină poate deveni obiectul de preţ al unui cămin.
Pereţii verzi, din mușchi de copaci sau licheni, sunt tot mai iubiţi. Se îngrijesc uşor şi absorb umezeala din încăperi.
Un bio şemineu îşi merită locul într-o casă cu oameni care iubesc ecologia şi protejează mediul. Obiectele de decor pot fi amplasate chiar şi în apartamente, nu au nevoie de coş de fum şi nu funcţionează cu lemne. Funcţionează pe bioetanol, un alcool ecologic. Nu emană fum, miros, nu sunt nocive absolut deloc. Faţă de un şemineu pe lemne, costul este mult mai mic. Preţurile practicate de producători variază între 500 şi cel mult o mie de euro.