Peste 360 de startup-uri din 20 de țări, inclusiv România, s-au luptat anul acesta pentru premiul cel mare, de 50.000 de euro, pus în joc la EIT InnoEnergy PowerUp! Challenge, o competiție europeană de idei de afaceri prietenoase cu mediul. Și România a fost reprezentată în finală, dar pe primul loc a ieșit o echipă din Estonia.

  1. Woola din Estonia a fost desemnat „Startup-ul anului din Europa Centrală și de Est” și a primit un cec de 50.000 de euro, precum și oportunitatea de a se alătura programului EIT InnoEnergy de accelerare a afacerilor. Woola produce ambalaje din reziduurile din lână de oaie, cu scopul de a diminua producția, consumul și depozitarea de materiale nocive pentru mediu, cum ar fi plasticul și Styrofoam. Woola este un produs eco-friendly, rezistent la șocuri, la căldură și este utilizabil până la 6 luni, după care poate fi folosit drept compost. Startup-ul folosește o resursă abundentă care, de altfel, ar fi aruncată. În fiecare an, numai în Estonia, 135 de tone de lână de oaie devin deșeuri.

 

  1. Viezo, din Lituania, al doilea în clasament, este activ în dezvoltarea de noi tipuri de materiale care pot înlocui bateriile cu producția de energie prin vibrații. Energia electrică generată de vibrațiile pierdute poate alimenta senzori IoT wireless, astfel prelungindu-și durata de viață sau crescând cantitatea de semnale. Viezo  a primit un premiu de 10.000 de euro.

 

  1. Pocket Virtuality din Cehia a ocupat locul trei și a venit cu o soluție din zona realității virtuale și augmentate pentru comunicarea la distanță în timp real. Soluția poate fi utilizată în domeniile ingineriei, medicinei și orașelor inteligente.  Datorită acestei tehnologii, un operator de pe teren se poate conecta cu un expert extern care vede o reprezentare virtuală a mediului și poate oferi suport de la distanță. Cehii au obținut astfel un cec de 5.000 de euro.

 

Premiul publicului a mers către startup-ul TROIA din Slovenia cu soluția TROIA AR, care este un instrument de gestionare a activelor. Cu ajutorul ochelarilor de realitate augmentată (AR), tabletelor sau telefoanelor, platforma afișează în timp real date-cheie generate de computer, permițând astfel îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește excelența operațională și calitatea muncii. Oferă posibilități infinite și oportunități de afaceri pentru toate industriile, iar echipa TROIA îl poate personaliza pentru diferite aplicații sau organizații.

Reprezentantul României la finala internațională a fost startup-ul WATTO, înființat în 2019, care propune o infrastructură regională pentru încărcarea ultra-rapidă a vehiculelor electrice astfel încât tranziția către transportul electric să se facă ușor atât pentru mașinile electrice personale, cât și pentru cele comerciale.