Pe piața agricolă americană, soia a depășit pragul de 10 dolari pe bushel, deoarece cererea în China rămâne puternică. Randamentele SUA sunt estimate la 51,9 busheli/acru de către secretarul american pentru agricultură, iar mulți analiști consideră că această cifră ar putea fi revizuită în continuare în scădere, având în vedere deficitul persistent de umiditate din regiunea centurii porumbului.
Randamentul porumbului este estimat la 178,5 busheli/ acru, în scădere față de estimarea trecută de 181,8 busheli/acru. În ciuda revizuirii descendente, randamentul rămâne la un nivel record.
Pentru evaluările mondiale, principalele cifre sunt următoarele:
- Porumb: Producție de 1,162 miliarde tone cu stocuri de 306,79 milioane tone, în scădere față de 317,46 estimate data trecută.
- Grâu: producție de 770,49 milioane tone, stocuri de 319,37 milioane tone, în creștere față de 316,79 milioane tone estimate data trecută.
- Producția de soia în Brazilia anul viitor ar putea atinge un record de 133 de milioane de tone.
Pe arena internațională, cererea Chinei pentru soia de origine SUA rămâne ridicată, confirmată de o altă achiziție făcută– 262.000 de tone. SUA au vândut, de asemenea, 222.000 de tone de soia către o destinație necunoscută . Tunisia a cumpărat 25 000 de tone de grâu moale și aproximativ 75 000 de tone de grâu durum.
Marea Britanie importă în prezent grâu, în special, din Canada și Franța, după recolta slabă obținută. În urma cazurilor de pestă porcină, China a interzis importurile germane. Prețurile pentru carnea de porc în Germania au scăzut cu -13,6%, la 1,27 euro/kg.