De la Papa la Greta Thunberg, există tot mai multe voci care cer recunoașterea termenului de „ecocid” în dreptul penal internațional. Dar ar putea oare funcționa vreodata o astfel de lege?
În decembrie 2019, la Curtea Penală Internațională de la Haga, ambasadorul Vanuatu in Uniunea Europeană a făcut o propunere radicală: transformarea distrugerii mediului într-o infracțiune.
Vanuatu este un mic stat insular din Pacificul de Sud, o națiune grav amenințată de creșterea nivelului mării. Schimbările climatice sunt o criză iminentă și existențială în țară, totuși acțiunile care au provocat creșterea temperaturilor – cum ar fi arderea combustibililor fosili – au avut loc aproape în întregime în alte regiuni și au servit altor națiuni.
Micile state insulare precum Vanuatu au încercat de multă vreme să convingă națiunile mari și puternice să își reducă voluntar emisiile, dar schimbările au fost lente – așa că ambasadorul John Licht a sugerat schimbarea legilor. Un amendament la un tratat cunoscut sub numele de Statutul Romei, care a instituit Curtea Penală Internațională, ar putea criminaliza actele care echivalează cu ecocidul, a spus el, argumentând că „această idee radicală merită o discuție serioasă”.
Ecocidul – care literalmente înseamnă „uciderea mediului” – este o idee care pare atât una extrem de radicală, cât și, susțin militanții, una rezonabilă. Teoria este că nimeni nu ar trebui să rămână nepedepsit pentru distrugerea lumii naturale. Activiștii consideră că infracțiunea ar trebui să intre sub jurisdicția Curții Penale Internaționale, care în prezent poate urmări doar patru infracțiuni: genocid, crime împotriva umanității, crime de război și crime de agresiune.
În timp ce Curtea Penală Internațională poate urmări penal pentru infracțiuni împotriva mediului, acest lucru este posibil doar în contextul acestor patru infracțiuni – nu pune restricții legale asupra prejudiciilor legale care apar în perioadele de pace. Cu toate ca natiunile au propriile reguli și reglementări pentru a preveni astfel de daune, militanții ecocidului susțin că distrugerea în masă a mediului va continua până când va exista o lege globală.
Prin adăugarea unei a cincea infracțiuni de ecocid la Statutul Romei al Curții Penale Internaționale, autorii distrugerii mediului ar putea fi brusc supuși arestării, urmăririi penale și închisorii.
Dar ar contribui, de asemenea, la crearea unei schimbări culturale în modul în care lumea percepe actele de distrugere a mediului, spune Jojo Mehta, cofondator al campaniei Stop Ecocide.
Activiștii pentru mediu consideră că infracțiunea ecocidului ar trebui să se aplice doar celor mai grave daune, care să cuprindă activități precum deversările de petrol, exploatarea în adâncime, creșterea animalelor in regim industrial și extracția nisipului de gudron. În 2010, Polly Higgins, un avocat britanic, a definit ecocidul drept „pagube extinse … într-o asemenea măsură încât bucuria pașnică a locuitorilor acelui teritoriu a fost sau va fi sever diminuată”.
Curtea Penală Internațională a pus ea însăși un accent din ce în ce mai mare pe urmărirea infracțiunilor de mediu în limitele jurisdicției deja existente. Un document politic din 2016 privind selectarea cazurilor a evidențiat înclinația instanței de a urmări penal infracțiunile care implică exploatarea ilegală a resurselor naturale, acapararea terenurilor și daune asupra mediului. Deși acest lucru nu schimbă statu quo-ul, „ar putea fi considerat un pas important către instituirea unei infracțiuni de ecocid în conformitate cu dreptul internațional”, potrivit unei lucrări.
Chiar și așa, conceptul de ecocid are limitele sale. Richard Whyte, profesor de studii socio-juridice la Universitatea din Liverpool și autor al unei cărți numite Ecocide, a avertizat că o lege internațională nu va fi un glonț de argint care va eradica distrugerea mediului. Corporațiile nu pot fi urmărite în temeiul dreptului penal internațional, care se aplică doar persoanelor fizice, subliniază Whyte – iar punerea sub acuzarea a unui CEO nu garanteaza ca o companie va renunta la practicile nesustenabile.
Deși Vanuatu a ridicat problema, nu a prezentat o propunere formală de modificare a Statutului de la Roma și dacă va exista un guvern suficient de curajos pentru a face acest lucru rămâne o întrebare deschisă – conducerea la o astfel de problemă necesită un anumit nivel de influență diplomatică.
Odată prezentată o propunere, aceasta ar trebui adoptată cu o majoritate de două treimi – în practică, asta înseamnă că are nevoie de sprijinul a 82 de țări. Nicio țară nu are putere de veto și toate națiunile au aceeași putere de vot indiferent de mărime sau bogăție. Este un proces pe care activistii il plaseaza ca durata între trei și șapte ani.
