Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul de producţie animalieră. Comercializarea produselor ecologice constituie un punct de interes pentru fermieri și se poate face doar de către cei autorizați de către Ministerul Agriculturii.

Fermierii care vor să comercializeze produsele bio trebuie să fie înregistraţi la M.A.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin magazine en-gros, vânzări prin magazine specializate, vânzări prin bursa on-line pentru produse ecologice (www.agricultura-ecologica.ro), vânzări prin pieţe sezoniere.

Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse curate a căror calitate este garantată de un sistem de inspecţie şi certificare.

UE caută promotori pentru agricultura biologică

Uniunea Europeană susține educația în agricultură, nu doar programele de creștere a suprafețelor de lucru. Așadar, se caută specialiști în agricultură, în vederea formării lor în domeniul organic.

De asemenea, Comisia Europeană acordă sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare a produselor organice propuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008.

sursa: MADR