Anul 2021 a fost declarat Anul internaţional pentru eliminarea muncii copiilor („International Year for the Elimination of Child Labour”). La 25 iulie 2019, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în mod unanim rezoluţia privind această decizie şi a cerut Organizaţiei Internaţionale a Muncii să preia iniţiativa implementării.
Acest an internaţional constituie o ocazie ideală de a revigora eforturile de îndeplinire a punctului 8.7 din Obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Acesta face apel la oprirea tuturor formelor de exploatare prin muncă a copiilor până în 2025.
Mai exact, punctul 8.7 prevede: „Adoptarea de măsuri imediate şi eficiente pentru a eradica munca forţată, pentru a pune capăt sclaviei moderne şi traficului de fiinţe umane şi pentru a asigura interzicerea şi eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor, inclusiv recrutarea şi utilizarea copiilor-soldaţi, şi până în 2025, eliminarea muncii copiilor în toate formele sale”, conform http://dezvoltaredurabila.gov.ro.
La 1 iunie 1999, a avut loc, la Geneva, Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Cu acel prilej, la data de 17 iunie, a fost adoptată Convenţia privind cele mai grave forme ale muncii copiilor. Documentul are la bază, printre altele: Convenţia şi Recomandarea privind vârsta minimă de angajare (1973); Rezoluţia privind eliminarea muncii copiilor, adoptată la Conferinţa Internaţională a Muncii la cea de-a 46-a sesiune a sa (1996); Convenţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (1989), precum şi Convenţia suplimentară a Naţiunilor Unite privind abolirea sclaviei, a comerţului cu sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similar sclaviei (1956), potrivit cdep.ro.
Organizaţia Internaţională a Muncii a depus, constant, eforturi în vederea eradicării muncii copiilor. Una dintre primele Convenţii adoptate care a luat în considerare problema a fost „Salariul minim în industrie” (1919), conform ilo.org.
Iniţiativa declarării anului 2021 ca An internaţional pentru eliminarea muncii copiilor este cu atât mai relevantă cu cât criza provocată de pandemia de COVID-19 riscă să ducă la intensificarea fenomenului. În acest sens, raportul „COVID-19 şi exploatarea copiilor prin muncă: o perioadă de criză ce impune luarea unor acţiuni” publicat în iunie 2019 de Organizaţia Internaţională a Muncii şi UNICEF atrage atenţia că „Odată cu scăderea vertiginoasă a veniturilor familiilor din cauza pandemiei, în lipsa sprijinului, multe dintre ele pot recurge la munca efectuată de copii”, conform unicef.org.
Tot mai multe state au adoptat, în ultimele două decenii, acte normative şi acţiuni practice care au descurajat exploatarea prin muncă a copiilor. Astfel, între 2000 şi 2016, numărul copiilor exploataţi a scăzut cu 38%, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Totuşi, aproximativ 152 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani continuă să trudească în agricultură, minerit şi industrie. Nu mai puţin de 73 de milioane sunt obligaţi să muncească în condiţii deosebit de periculoase. Dintre aceştia, 48% au între 5 şi 11 ani; 28% – între 12 şi 14 ani, iar 24% între 15 şi 17 ani.
Exploatarea prin muncă a copiilor se concentrează în principal în sectorul agricol (71%), incluzând pescuitul, silvicultura, zootehnia şi acvacultura, urmând apoi serviciile (17%) şi sectorul industrial, inclusiv minerit (12%).
Prin exploatarea prin muncă a copiilor se înţelege, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org, munca prestată în detrimentul copiilor şi, totodată, punerea acestora în pericol, prin încălcarea legislaţiei naţionale şi internaţionale. Copiii sunt, astfel, fie privaţi de dreptul la educaţie, fie nevoiţi să-şi asume ambele sarcini, cea a educaţiei şi a muncii. Pe lângă faptul că nu merg la şcoală, copiii exploataţi prin muncă au foarte puţin timp la dispoziţie să se joace sau poate chiar deloc, iar mulţi dintre ei nu primesc nici hrană sau îngrijire corespunzătoare, fiindu-le refuzat, practic, dreptul la copilărie. Peste 50% dintre ei sunt expuşi celor mai grave forme de exploatare prin muncă, cum ar fi medii periculoase, sclavia sau alte forme de muncă forţată, activităţi ilicite, precum traficul de droguri sau prostituţia, dar şi implicarea în conflicte armate, notează site-ul ONU.
În România, Legea nr. 272 din 21 iunie 2004, republicată, specifică la articolul 91: „Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă sau activitate domestică ori în afara familiei, inclusiv în instituţii de învăţământ, de protecţie specială, reeducare şi detenţie sau în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale”, conform mmuncii.ro.
Potrivit Codului Muncii, persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Totuşi, persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.
