La nivelul conducerii statului ar trebui să apară decizii şi scenarii pentru situaţia economică post-pandemie.
Economia „globală” se va opri, pentru un timp mai lung sau mai scurt, acest lucru e clar. La un moment dat, fiecare ţară va fi pe cont propriu. Inclusiv pentru asigurarea hranei cetăţenilor săi. România are o oportunitate imensă, o agricultură cu 6 milioane de hectare nelucrate.
România are deja un număr de fermieri, cu afaceri mai mari sau mai mici, care n-au crescut afacerea pentru că statul a importat. Pentru că nu avem fabrici de prelucrare a materiei prime, de bună calitate şi pentru practicile sectorului agricol ecologic, fermierii nu găseau forţă de muncă sezonieră, pentru că o parte dintre muncitori plecau în alte ţări pentru salarii mai bune.
Cel puţin în următorul sezon agricol nu se mai pune problema să plece. Germania a anunţat că închide graniţele pentru muncitorii sezonieri. Astfel au revenit în ţara câteva sute de mii de români, rămaşi fără slujbe în ţări din UE. Numărul acestora se va ridica spre un milion, poate chiar mai mulţi. Nici în România nu au unde să se angajeze, aşa că se vor îndrepta spre agricultură.
Şi românii rămaşi fără slujbe în România vor accepta angajări sezoniere, pe bani şi/sau produse alimentare. Agricultura va rămâne mereu un sector care necesită forță de muncă, iar agricultura ecologică cu atât mai mult. Chiar dacă unii vor fi sezonieri/ angajați în agricultură, o altă parte din populaţie va face agricultură de subzistenţă, pe terenurile şi curţile lor sau ale rudelor din rural.
Riscurile de propagare a coronavirusului este mic în rural. „Depărtarea socială” este asigurată de distanţa dintre gospodării, şi lipsa motivelor pentru care s-ar întruni mai mult de 8 oameni.
România merită un imbold financiar masiv din partea statului român, pentru ca apoi agricultura să asigure hrană populaţiei şi să contribuie masiv la creşterea PIB-ului nostru.
