Producția sustenabilă a culturilor include metode de creștere a legumelor, fructelor, cerealelor și a altor culturi alimentare și fibre în moduri ecologice, care se concentrează pe sănătatea solului și biodiversitate în loc de îngrășăminte chimice și pesticide.
Aceste practici de creștere necesită mai multă forță de muncă și expertiză specializată decât producția pe bază de produse chimice, ceea ce înseamnă că produsele rezultate sunt adesea mai scumpe.
Ce este producția agricolă sustenabilă?
Industrializarea agriculturii separă artificial două părți ale unui ciclu natural închis și regenerabil – sistemul echilibrat al naturii în care culturile hrănesc animalele și, în schimb, deșeurile provenite din animale hrănesc (fertilizează) culturile.
Într-un sistem industrial, hrana pentru animale este cultivată în sisteme mari de monocultură care se bazează pe îngrășăminte chimice și pesticide, în timp ce animalele sunt crescute separat în instalații concentrate unde creează cantități uriașe de deșeuri. Acest sistem are ca rezultat soluri epuizate, pe de o parte, și deșeuri toxice excesive de animale, pe de altă parte.
Producția durabilă a culturilor reintegrează acest ciclu, folosind gunoi de grajd, compost și alte îngrășăminte naturale pentru a îmbunătăți sănătatea solului și combate dăunătorii prin utilizarea ecosistemelor, în locul pesticidelor chimice.
În timp ce metodele industriale se concentrează pe abordarea problemelor considerate izolate, cum ar fi fertilitatea scăzută a solului sau buruienile, producția durabilă a culturilor se concentrează pe construirea solului și gestionarea unui ecosistem integrat, încurajarea relațiilor benefice de insecte și plante și examinarea modului în care funcționează ferma în ansamblu. Adesea, acest lucru include și luarea în considerare a lucrătorilor, a consumatorilor și a comunității mai mari.
Tehnici durabile de producție a culturilor
Sănătatea solului
Gestionarea și construirea sănătății solului este cel mai critic element in producția sustenabilă.
Structura, materia organică, insectele și microbii solului sănătos rețin apa, furnizează substanțe nutritive rădăcinilor și mențin plantele mai sănătoase și mai rezistente la stres decât cele hrănite cu îngrășăminte chimice. O linguriță de sol sănătos conține până la un miliard de bacterii, care descompun materia organică, extrage azotul din aer și-l pune la dispoziția rădăcinilor plantelor și ajută la mișcarea apei în sol.
Pentru a restabili substanțele nutritive și microorganismele epuizate, fermierii folosesc amendamente organice, cum ar fi gunoi de grajd, compost, viermi și alge marine. În timpul iernii sau în afara sezonului, plantează culturi de acoperire cum ar fi ovăz, secară sau trifoi.
Acest „gunoi de grajd verde”, așa cum se mai numește, adaugă materie organică, fixează azotul, îmbunătățește structura solului și reduce eroziunea prin menținerea solului acoperit, cu alte efecte benefice.
Lucrările mecanice
Reducerea sau eliminare lucrărilor mecanice devine o practică din ce în ce mai populară, deoarece solul poate sechestra o cantitate mare de carbon. Aratul pământului, pe de altă parte, eliberează carbon în aer, perturbă microorganismele, compactează solul și poate chiar grăbi eroziunea acestuia.
Reducerea prelucrării solului mărește materia organică și cantitatea de carbon pe care o poate stoca un sol, precum și îmbunătățește, de asemenea, capacitatea de reținere a apei.
Controlul buruienilor
Culturile de acoperire pot fi utilizate ca factor de control al buruienilor; mulcirea sau răspândirea unui strat de acoperire peste solul neplantat este un alt mod de a controla buruienile, de a menține temperatura solului și de a reține umezeala. Materialele de la paie și frunze până la foi de plastic negru sunt folosite ca mulci.
Metode de plantare
Sistemele durabile se concentrează mai degrabă pe diversitatea plantelor decât pe monoculturi. Plantarea repetată a aceleiași culturi în același loc o face vulnerabilă la o gamă largă de dăunători, epuizează solul de substanțe nutritive, o face mai susceptibilă la eroziune și scade randamentele, necesitând utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor pentru soluționarea problemelor.
Într-un sistem durabil, rotația culturilor – schimbarea a ceea ce este plantat într-o anumită locație de la sezon la sezon – poate umple solul și poate împiedica stabilirea dăunătorilor.
Utilizarea unei varietăți de plante crește biodiversitatea ale ecosistemului fermei, atrăgând polenizatori precum fluturii și albinele, precum și păsările și insectele. În schimb, pesticidele ucid cei buni cu cei răi, eliminând cele mai bune apărări naturale ale plantelor.
Practici agricole specializate pentru producția sustenabilă
Unele forme de producție durabilă pot arăta destul de diferit în comparație cu o fermă convențională.
Unele dintre acestea includ:
Acvaponia: Peștii și plantele acvatice sunt cultivate împreună în tancuri. Peștii sunt hrăniți cu o sursă de hrană bogată în proteine, cum ar fi viermi sau insecte, iar deșeurile de pește hrănesc plantele, care la rândul lor curăță apa. Peștele crescut acvaponic poate fi o sursă excelentă de proteine, cu costuri reduse.
Agroforesteria: integrează copaci și arbuști în culturi și în creșterea animalelor, în beneficiul tuturor speciilor din sistem.
Permacultura: o filozofie agricolă care integrează peisajul și oamenii în conformitate cu principii holistice. Permacultura este, în general, mai potrivită pentru grădini decât agricultura de producție.
Ferme pe acoperiș și alte agriculturi urbane: agricultură care apropie producția de alimente de comunități prin creșterea pe acoperișurile orașului sau pe parcele mici din zone neutilizate.
Agroecologie: Aplicarea conceptelor ecologice la proiectarea și gestionarea agro-ecosistemelor durabile – agricultură în cooperare cu natura. Multe practici agricole considerate aici, cum ar fi rotațiile culturilor și agroforesteria, sunt practici agroecologice. Termenul se aplică metodelor agricole, unei discipline științifice și unei mișcări sociale care lucrează pentru o nouă relație între agricultură și societate.
Agricultura regenerativă: o filozofie agricolă și un set de metode care depășesc organicul, urmărind regenerarea aerului, solului, apei, mediilor locale și comunităților. Metodele agricole regenerative includ, de obicei, o filozofie a corectitudinii și a tratamentului uman atât pentru oameni, cât și pentru animale.
