Momentul în care ne aflăm ne pune la încercare atât pe noi, dar și conducerile statelor sau chiar instituții internaționale. Am observat că din ce în ce mai mulți consumatori din UE cumpără alimente care sunt produse cu substanțe naturale. Aceste produse care sunt cultivate fără substanțe chimice și pentru creșterea cărora sunt utilizate practici naturale și organice, se numesc produse bio.
Produsele bio nu mai sunt demult o nișă pe piața Uniunii Europene, cu precădere în partea Europei de vest, iar din acest motiv producția produselor bio necesită informare.
Bineînțeles că Uniunea Europeană a conceput un set de reguli care privesc agricultura organică, acceptate pe teritoriul UE. Normele UE se referă la agricultură și acvacultură, la prelucrarea și etichetarea produselor alimentare, la procedurile de certificare pentru agricultori, precum și la importul de produse ecologice din afara UE.
Tehnicile de cultivare ecologică prevăzute de normele Uniunii Europene sunt :
• interzicerea utilizării pesticidelor chimice și a îngrășămintelor sintetice
• rotația culturilor pentru o utilizare eficientă a resurselor
• limite foarte stricte în utilizarea antibioticelor pentru animale
• interzicerea organismelor modificate genetic (OMG)
• utilizarea resurselor la fața locului pentru îngrășămintele naturale și hrana animalelor
• creșterea animalelor în aer liber și utilizarea furajelor organice
Odată cu decretarea stării de urgență, necesitatea de a sta cât mai mult în casă și cu atât mai mult odată cu decizia de a se închide puncte de atracție a socializării, trebuie respectată. Însă agricultura este o activitate în aer liber, în aer curat și răcoros care ne ajută să ne păstrăm sănătoși. Agricultura organică, este o activitate în urma căreia obținem fructe și legume sănătoase cu care putem asigura sănătatea noastră și a celor din jur.
Haideți să livrăm sănătate de la distanță ! #agricultură organică #coronavirus