Agricultura ecologică este strâns legată de industria restaurantelor. Au apărut o mulțime de locuri în care se servesc preparate făcute doar din produse obținute în ferme organice. Sunt cel puțin două avantaje. Primul ar fi că producătorii au unde să-și vândă fructele, legumele, lactatele. Al doilea – clienții restaurantelor primesc în farfurie preparate delicioase.
Să vedem de ce produsele din agricultura ecologică sunt mai gustoase. Luăm doar câteva:

  • Spanacul – are un nivel mai ridicat de acid ascorbic și un nivel mai redus de nitrați
  • Roșiile – au un conținut mai mare cu 50% de Vitamina C
  • Țelina – împiedică folosirea insecticidelor care sunt asociate cu diferite boli
  • Lactatele – au un conținut mai mare de acizi grași Omega 3
  • Puiul – are un nivel mai mic de bacterii rezistente la antibiotic
  • Căpșunile – au un nivel mai ridicat de Vitamina C
  • Lămâile – livezile sunt mai prietenoase cu mediul și folosesc mai puțină energie.

Avem deja destule ingrediente pentru a crea un meniu integral cu produse oferite de agricultura ecologică. Iar acestea sunt doar câteva exemple. Sunt mult mai multe produse care pot fi folosite pentru menținerea sănătății, dar și pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător.