Incendiile de vegetație au eliberat în primele opt luni ale anului 2020 mai multe emisii de carbon decât în tot anul 2019. Potrivit unui raport recent al Serviciului de de monitorizare a atmosferei Copernicus, emisiile de carbon din Arctica au depășit emisiile de anul trecut cu 35%.

Cele mai recente date arată că aproximativ 245 de megatone de CO2 au fost eliberate până în prezent în 2020. Aceasta este o cifră mult mai mare decât întregul an trecut, când 181 de megatone de CO2 au fost eliberate ca urmare a incendiilor de vegetație.

Datele mai arată că luna de vârf pentru incendiile de vegetație din 2020 a fost iulie, peste 600 de incendii de vegetație fiind raportate la sfârșitul acestei perioade, față de 400 de incendii de vegetație în același interval de timp de anul trecut. Mai îngrijorător este faptul că perioade similare din 2003 până în 2018 au cunoscut o medie de 100 de incendii de vegetație.

Creșterea numărului de incendii este asociat cu schimbările climatice. Numai în luna iulie, un val de căldură a generat temperaturi de până la 30 °C (86 °F) în unele părți ale Siberiei. Cu toate acestea, nu există diferențe majore între temperaturile din acest an și cele de anul trecut. Potrivit cercetătorilor, principala diferență a fost numărul de incendii care au avut loc în această perioadă.

„În unele privințe [datele] au fost similare cu cele din 2019 în ceea ce privește condițiile uscate și calde din Arctica Siberiană”, a declarat Mark Parrington, cercetător senior la Copernicus. „În acest an, diferența a fost un grup mare de incendii care au ars prin iulie pentru mai multe zile, fapt care a condus la emisii estimate mai mari.”

Incendiile de vegetație din Arctica au devenit o preocupare serioasă în ultimii ani. În iunie, Serviciul de Protecție a Pădurilor din Rusia a raportat că în pădurile Siberiei au ars aproximativ 1.4 milioane de hectare de teren.

Din păcate, cele mai multe dintre aceste incendii s-au produs în zone care nu pot fi accesate de pompieri. În 2019, incendiile de vegetație din Arctica au provocat un nor uriaș de fum care ar putea acoperi întreaga masă terestră a UE. Aceste incendii distrug, de asemenea, zonele de turba, cunoscute pentru capacitatea lor mare de a sechestra carbonul. Distrugerea acestor ecosisteme duce la eliberarea a miliarde de tone de carbon în atmosferă.