Pesticidele pot îmbunătăți randamentul și productivitatea culturilor, dar, în același timp pot deteriora mediul pe termen lung – contaminând apa freatică, solul și fertilitatea acestuia și chiar aerul. Ele pot dăuna organismelor benefice solului, insectelor și plantelor și pot fi toxice pentru animale (cum ar fi peștii și păsările).
Având un impact atât de clar asupra mediului, nu este de mirare că reglementările guvernamentale privind aplicarea pesticidelor au devenit mai stricte. Mai mult decât atât, efectele potențiale asupra sănătății ale reziduurilor de pesticide au determinat din ce în ce mai mulți consumatori să opteze pentru produse organice.
Iar odată cu acest trend, au luat amploare și tehnicile alternative de control al dăunătorilor.
Una dintre aceste tehnici o reprezintă biocontrolul.
Controlul biologic este o componentă a unei strategii integrate de gestionare a dăunătorilor. Presupune popularea culturilor cu dușmanii naturali ai populației de dăunători.
Prin lansarea în culturi, în anumite cantități a acestor prădatori, pentru anumiți dăunători specifici, avem posibilitatea de a menține populația de dăunători sub sub control si de a elimina tratamentele chimice necesare distrugerii acestora. În general se utilizează prădători pentru: thrips, musculita alba, paianjen, afide, etc.
Prădătorii nu afectează în nici un fel plantele sau fructel,e contribuind la obținerea unor culturi sănătoase și fără substanțe nocive. Controlul biologic răspunde cerințelor pieței referitoare la calitate și protecția mediului înconjurator, iar punerea sa în aplicare răspunde și criteriilor economice.
De exemplu, larvele de musculița alba de seră pot fi combătute prin introducerea în culturi a viermelui parazit Encarsia, parazit care depune ouă în interiorul larvei de muculița albă.
Combatarea păienjenilor se poate face utilizând ploșnița pradatoare Macrolophus, în vreme ce populația de trips poate fi eliminată prin aplicarea fitofagului Swirskii.
