Dacă roșiile, castraveții sau vinetele au fost recoltate la finalul verii sau chiar la debutul toamnei, există și legume mai târzii, precum morcovii sau cartofii, de care te vei ocupa în această perioadă în ceea ce privește recoltarea.

Conform specialiștilor, trebuie să acorzi atenție ordinii plantării și recoltării legumelor de toamnă.

Lucrări în grădina de legume și solar

Cronologic, aceasta începe cu cultivarea legumelor perene și a ciupercilor, la debutul lunii octombrie. Urmează usturoiul, care se plantează în răzoare, după ce solul a fost fertilizat corespunzător. Într-o ultimă etapă, după plantarea tuturor legumelor, vei putea recolta și legumele rădăcinoase care au un gust foarte intens, așa cum este păstârnacul; acesta trebuie recoltat după debutul înghețului pentru a avea o aromă mai dulce și mai plăcută.

Tot toamna vei curăța ghivecele și vasele utilizate anterior, precum și containerele și uneltele de grădină, pe care le poți unge cu ulei, pentru a împiedica oxidarea lor. De asemenea, este un moment bun să scapi de semințele vechi, pe care nu le poți folosi în anul următor.

Lucrările în sere

Deși culturile de seră par mai ușor de întreținut, adevărul este că îngrijirea acestora este mult mai solicitantă. Pentru că infecțiile se pot răspândi mult mai ușor în mediul umed, cald și închis al serelor, curățarea și dezinfectarea sunt cu atât mai importante în cazul acestora.

În primul rând, vei tunde, curăța de uscături și cosmetiza toate plantele plantate direct în sol. Cele plantate în ghivece și în jardiniere vor fi scoase din seră și supuse aceluiași tratament. Verifică atent eventualele semne de boli și aplică tratamente fitosanitare, dacă este nevoie.

În al doilea rând, te vei ocupa de curățarea serei. Geamurile vor fi spălate temeinic, pentru a permite luminii să pătrundă. Cele sparte sau fisurate vor fi înlocuite înainte de lăsarea frigului. Poți folosi dezinfectant horticol atât pentru geamuri, cât și pentru podele și rafturi.

Dacă sera are un sistem automat de irigare și unul de încălzire, toamna este momentul potrivit pentru a efectua revizia acestora și pentru a repara eventualele defecțiuni. Dacă aceasta nu beneficiază însă de încălzire, este un moment bun pentru a muta plantele foarte sensibile în casă sau într-o anexă încălzită, pentru a le proteja de temperaturile scăzute.

În cazul în care există pierderi de căldură și vrei să le reduci, poți folosi folie cu bule de aer pentru a-i căptuși interiorul.