Vremea din Europa din această vară a fost memorabilă din toate motivele greșite. Am fost martorii unor incendii de vegetație care au devastat Grecia și Turcia, in timp ce locuitorii Siciliei s-au confruntat cu valuri severe de căldură.
Agenția climatică Copernicus a declarat 2020 ca fiind cel mai fierbinte din istoria Europei, din cauza mai multor evenimente meteorologice record și a temperaturilor ridicate excepționale.
Am alcătuit o listă a regiunilor în care s-au doborât recorduri majore anul acesta.
Finlanda, Kevo
În această vară, Institutul Național de Meteorologie din Finlanda a înregistrat cea mai ridicată temperatură pentru luna iunie de când au început înregistrările. Orasul Kevo, situat în regiunea Lapland, in nordul Finalndadei, a înregistrat temperaturi de 33,6 ° C, cel mai cald climat documentat în țară de peste 100 de ani.
Grecia, Atena
Oamenii care locuiesc în capitala Greciei au rămas uimiți atunci când, la începutul lunii august, Observatorul Național din Atena (NOA) a confirmat temperaturi de 46,3 ° C.
În primele două zile ale lunii au avut loc peste 100 de incendii de vegetație, inclusiv un incendiu major lângă Atena care a cuprins drumul principal care leagă nordul și sudul și a forțat sute de oameni să-și evacueze casele.
În Debra, Larissa, Sparta, Lefkochori și Teba s-au înregistrat, de asemenea, temperaturi extrem de arzătoare care depășesc 40 ° C.
Țara s-a confruntat cu întreruperi ale curentului electric în unele zone, iar Ministerul Culturii și Sportului a anunțat închiderea siturilor arheologice în aer liber din toată țara între orele 12-17 pentru câteva zile.
Islanda, Hallormsstaður
Orasul forestier Hallormsstaður din estul Islandei s-a confruntat cu o vară lungă și fierbinte. Zona se bazează pe briza marină și vremea innorată pentru a-și menține clima blândă. Temperaturile au urcat cu mult peste cotele obișnuite atunci când termometrele au urcat la 29,3 ° C.
În toată țara, presa locală a raportat că animalele se îmbolnăveau și nu se mai puteau adapta. Medicii veterinari au distribuit avertismente pe scară largă îndemnând oamenii să-și tină pisicile, câinii și caii înăuntru.
Italia, Siracuza
Orașul Siracuza de pe insula italiană Sicilia a atins 48,8 ° C pe 11 august. Organizația Meteorologică Mondială a confirmat ulterior că aceasta a fost cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa. Condițiile au forțat întreaga țară să declare starea de urgență.
Se crede că Sicilia a fost cea mai afectată din cauza „efectului foehn” – trecerea de la condiții umede și reci pe o parte a unui munte la condiții mai calde și mai uscate pe de altă parte.
Temperaturile crescute ale Siciliei au depășit recordul anterior european de 48 ° C stabilit în Atena, Grecia, în 1977.
Rusia, Moscova
Rusia este o țară cu climă complexă, având în vedere masa sa terestră. Dar asta nu face ca vara roșie a Moscovei să fie mai puțin neobișnuită, dat fiind că lunile cele mai reci ating temperaturi sub zero.
Capitala a atins 34,7 ° C în iunie, echivalând cu un record de 120 de ani. În medie, Rusia se confruntă cu creșteri de temperatură de 2,5 ori mai rapide decât restul lumii.
Problema se extinde mult dincolo de Moscova, deoarece zonele din cercul polar, aflate la câteva mii de kilometri distanță, cum ar fi Yakutia, înregistrează mult dincolo de normele lor, cu căldură de până la 31,1 ° C.
Spania, Montoro
Pe 14 august, termometrele din sudul orașului Montoro au înregistrat temperaturi de 47,4 ° C. Acest lucru a depășit cu 0,1 ° C recordul anterior al Spaniei, stabilit în 2017. Recordul a fost confirmat două zile mai târziu de AEMet, agenția meteorologică din Spania.
Turcia, Cizre
Turcia a fost lovită de incendiile de vegetație în toate regiunile. Temperaturile ridicate au afectat orașul Cizre din sud-estul țării, lângă granița cu Siria, depășind recordul înregistrat în urma cu 60 de ani când s-au atins temperaturi 49,1 ° C. Mii de oameni din regiunile turistice apropiate Antalya și Muğla au trebuit să fie evacuați cu barca în scene care au devenit virale pe rețelele de socializare.