Creșterea temperaturilor globale și seceta larg răspândită ar putea determina producția de orz, un ingredient principal în bere, să scadă cu până la 17% până la sfârșitul secolului, potrivit unui studiu publicat în Nature Plants.

Reducerea ofertei globale de orz ar putea provoca în cele din urmă scăderi regionale „dramatice” ale consumului de bere (-32% în Argentina, de exemplu) și creșteri corespunzătoare ale prețurilor berii (+193% în Irlanda, de exemplu), se arată în studiu.

Studiile anterioare s-au concentrat asupra impactului potențial al schimbărilor climatice asupra culturilor de bază, cum ar fi grâul, porumbul, soia și orezul, precum și cafeaua și ciocolata. Cu toate acestea, „vulnerabilitatea aprovizionării cu bere la astfel de extreme nu a fost niciodată evaluată”, a declarat într-un comunicat de presă Universitatea din East Anglia, unul dintre participanții la cercetare.

Orzul este sensibil la secetă și căldură. Cercetătorii au calculat că, în cele mai extreme situații climatice, consumul global de bere ar scădea cu 16% sau 29 miliarde de litri (aproximativ consumul total anual de bere în SUA), iar prețurile la bere se vor dubla în medie. În cazurile climatice mai puțin severe, consumul de bere va scădea cu 4%, iar prețurile vor crește cu 15%.

Alte rapoate au arătat anteriror că producătorii de bere întâmpină deja dificultăți în aprovizionarea stabilă cu apă. În plus, hameiul de specialitate utilizat de fabricanții de bere artizanală a devenit deja mai greu de obținut, pe fondul iernilor călduroase care produc randamente mai timpurii și mai mici.