Agenția alimentară franceză ANSES a publicat recomandări referitoare la algele comestibile, manifestându-și preocupările cu privire la nivelurile de cadmiu din algele marine consumate ca legume sau utilizate în alimente prelucrate și suplimente.
Aproape un sfert din probele de alge marine comestibile analizate recent au avut concentrații de cadmiu peste nivelul maxim de 0,5 miligrame pe kilogram stabilit de Înaltul Consiliu francez pentru Sănătate Publică (CSHPF).
Deoarece cadmiul este clasificat drept cancerigen pentru oameni și este utilizat în alimente al căror consum este în creștere, agenția a fost solicitată de Direcția Generală Concurență, Consumatori și Controlul Fraudei să recomande nivelurile maxime de cadmiu pentru algele marine destinate consumului uman. Întrucât consumatorii sunt deja expuși la cadmiu în viața de zi cu zi, prin dietă sau prin inhalarea activă și pasivă a fumului de tutun, agenția recomandă ca concentrațiile maxime de cadmiu din algele marine comestibile să fie stabilite cât mai scăzute posibil pentru a evita supraexpunerea populației la această substanța chimică.
Deși consumul de alge marine este tradițional în multe țări asiatice, fenomenul ia amploare în toată Europa, determinat în special de popularitatea restaurantelor japoneze. Consumate sub formă de legume sau prelucrate (uscate, sărate, proaspete, îmbuteliate etc.), unele specii de alge marine sunt, de asemenea, utilizate în suplimentele alimentare.
Algele marine au tendința de a absorbi cu ușurință de contaminanții mediului (cadmiu, arsenic, plumb etc.)
Deoarece au un conținut ridicat de polizaharide, algele marine tind să devină încărcate cu oligoelemente metalice,cum ar fi cadmiu, plumb sau arsenic. Analiza pe aproximativ 250 de probe de alge marine neprelucrate a arătat că 26% dintre acestea aveau concentrații de cadmiu care au depășit valoarea maximă de 0,5 mg/kg greutate uscată recomandată de CHSPF.
Cadmiul este un contaminant care este larg răspândit în mediu în starea sa naturală și ca urmare a activității umane, în special agricultura și industria. Acesta este ușor asimilat de către plante prin rădăcini, iar astfel intră în lanțul alimentar.
Cadmiul este cunoscut ca fiind cancerigen, mutagen și toxic pentru reproducere, iar expunerea prelungită provoacă leziuni renale și fragilitate osoasă la om, în special din cauza expunerii orale prin alimente și apă potabilă.
În contextul în care Comisia Europeană are în vedere stabilirea unor niveluri maxime pentru arsenic, plumb și cadmiu în algele marine, ANSES propune un nivel maxim de cadmiu de 0,35 miligrame pe kilogram de substanță uscată în algele marine comestibile. Acest nivel ar contribui la menținerea unui aport zilnic tolerabil de cadmiu la 11,5%, comparativ cu 19% observat în prezent.