Grecia este o pată frumoasă de culoare în peisajul agriculturii ecologice din Europa. Cunoscută mai ales prin atracțiile turistice, țara din sudul continentului a mizat în ultimii ani pe adoptarea de tehnologii prietenoase cu mediul în ceea ce privește lucrul pământului. Să vedem care este povestea Eladei moderne.

Grecia a făcut primii pași în agricultura ecologică în anii 80. Atunci s-au exportat foarte mult ulei de măsline organic și stafide. Normele Europene EEC 2092/91 referitoare la agricultura organică au fost implementate în forță în Grecia, de acolo înregistrându-se creșteri importante atât la suprafețele destinate acestui tip de agricultură, cât și la cel al numărului de ferme. Acest boom s-a văzut cel mai bine între 2004-2006.

Criza economică din primul deceniu al acestui secol a lovit și Grecia, care a înregistrat pierderi importante în 2011, când plățile compensatorii pentru fermierii organici au întârziat. Un an mai târziu, ministrul grec al Agriculturii, Athanasios Tsautaris, a anunțat că agricultura ecologică va fi o prioritate pentru țara sa. Și așa a și fost, dovadă stând câțiva indicatori.

Astfel, în 2018, Grecia se afla pe locul 10 în Europa în ceea ce privește suprafața folosită pentru agricultura ecologică, adică 492.627 de hectare. De altfel, în urmă cu 3 ani, Grecia s-a situat pe poziția a șasea în topul creșterii numărului de hectare lucrate organic, cu 82.487, situându-se chiar înaintea României (67.789 ha). Totul pe locul 6 au fost grecii în ceea ce privește procentajul european al producătorilor organici, cu 7%. Ca o comparație, Germania, o țară cu o populație de 8 ori mai mare, are o cotă de 8%.

DATE STATISTICE

10.3% DIN SUPRAFAȚA AGRICOLĂ A GRECIEI ESTE DESTINATĂ AGRICULTURII ECOLOGICE

GRECIA A AVUT CEA MAI MARE COTĂ DE PIAȚĂ DINTRE TOATE ȚĂRILE UE PENTRU BOVINE CRESCUTE ECOLOGIC, 27%

5% DIN CEREALELE ECOLOGICE DIN UE ÎN 2019 AU VENIT DIN GRECIA

O poveste frumoasă o are Insula Creta. Acolo, aproape toată agricultura a trecut pe modul ecologic. Pe insulă sunt nu mai puțin de 15 de cooperative agricole, fiecare cu aproape 1.500 de membri. Cel mai important aspect este ca pământul din Creta beneficiază de nu mai puțin de 250 de zile de soare pe an, astfel că utilizarea pesticidelor este aproape inexistentă. În plus, solul este fertil și oferă produse gustoase și aromate.

Roșii, ardei, castraveți, vinete, struguri, lămâi, portocale, kiwi sunt cele mai importante legume și fructe din Creta, care merg la export în toată Europa, dar și în zone precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Bineînțeles, pe lista produselor ecologice din această parte a Greciei stau uleiul de măsline, mierea, vinul și brânzeturile tradiționale.