Planeta se află în „alertă roșie”, deoarece guvernele nu își îndeplinesc obiectivele privind schimbările climatice, a declarat vineri secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres.
El a descris anul 2021 ca fiind unul de răscruce, după lansarea unui raport al Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care analizează planurile de acțiune climatică a 75 de națiuni .
Potrivit concluziilor raportului, actualele strategii nu îndeplinesc nici pe departe obiectivele Acordului de la Paris.
„Raportul intermediar de astăzi al UNFCCC este o alertă roșie pentru planeta noastră. Acesta arată că guvernele nu se apropie nici pe departe de obiectivele stabilite pentru a limita schimbările climatice la 1,5 grade și pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris”, a declarat Guterres într-un comunicat.
Conform Acordului climatic de la Paris din 2015, țările s-au angajat să reducă emisiile de carbon și să limiteze încălzirea globală sub 2 grade Celsius – și, dacă este posibil, sub 1,5 grade Celsius – până la sfârșitul secolului, pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Experții au avertizat în repetate rânduri că depășirea pragului va contribui la creșterea valurilor de căldură și a verilor caniculare, creșterea nivelului mărilor, secete și precipitații extreme, incendii, inundații și insecuritate alimentară pentru milioane de oameni.
Potrivit grupului interguvernamental de experți ONU în evoluția climei (IPCC), populația trebuie să-și reducă emisiile de CO2 până în 2030 cu aproximativ 45% față de nivelurile din 2010 și să atingă neutralitatea emisiilor până în 2050, pentru a se asigura atingerea acestui obiectiv al limitei de temperatură.