Oamenii de știință au descoperit cum să modifice genetic planta camelinei pentru a produce precursori de feromoni care pot controla dăunătorii agricoli fără utilizarea pesticidelor.

Feromonii și alte semiochimice fac parte din următoarea generație de management sustenabil ale dăunătorilor. Acestea protejează culturile prin respingerea insectelor dăunătoare, împiedicându-le să se împerecheze sau manipulându-le comportamentul. Această abordare protejează mediul înconjurător, eliminând în același timp problema reziduurilor de insecticide din alimente și prevenind dezvoltarea rezistenței la pesticide a dăunătorilor.

În prezent, feromonii sexuali la insecte sunt produși sintetic – un proces costisitor care folosește fie petrol, fie uleiuri vegetale ca materie primă pentru a furniza lanțurile de hidrocarburi pe care să se construiască.

Volume mari de solvenți sunt, de asemenea, necesare pentru a crea compuși intermediari, rezultând subproduse deșeuri chimice. Utilizând camelina, o plantă bogată în ulei, ca „biofabrică” procesul este semnificativ scurtat și se  reduce costul ridicat al producției de feromoni.

Cercetătorii de la Universitatea Lund, Universitatea Agricolă Suedeză, Universitatea din Nebraska și SemioPlant (un startup din Riverside, California) au modificat codul genetic al plantelor de camelina (Camelina sativa) pentru a include gene ale insectelor și ale altor organisme care ghidează formarea de feromoni.

Plantele produc compuși precursori de feromoni de insecte în uleiul lor abundent din semințe. Munca lor se bazează pe cercetările ample referitoare la biosinteza feromonilor de molii, inițiată de grupul de cercetare al prof. Wendell Roelofs de la stația de experimentare agricolă din statul New York din Cornell (cunoscută acum sub numele de Cornell AgriTech) la începutul anilor 1980.

Echipa de cercetători a crescut generații succesive de plante de camelina transgenice și a dezvoltat un prototip cu feromoni derivati din plante pentru a controla omida fructelor (Helicoverpa armigera), o specie de dăunători care cauzează pagube de sute de milioane de dolari anual în cultura bumbacului, porumbului, roșiei , nãutului și altor culturi.

Rezultatele unui studiu inițial din Brazilia au arătat că formula cu feromoni de origine vegetală a funcționat la fel de bine ca o formulă realizată cu feromoni sintetici. Ambele au suprimat populațiile de omizi de fructe din câmpurile de fasole, împiedicând moliile adulte să se împerecheze.

Echipa de cercetători dezvoltă, de asemenea, formule de feromoni derivate din plante pentru viermele frunzelor de porumb, Spodoptera frugiperda, o altă specie de molie care, în ultimii ani, a început să provoace daune extinse ale culturilor în Africa și India. Compania planifică studii suplimentare în Brazilia și în Statele Unite.

 

 

 

Citeşte şi: