Particulele de microplastic, definite vag ca bucăți de plastic mai mici de 5 milimetri lățime, sau aproximativ de mărimea unui bob mic de orez, și-au pus amprenta atât în ecosistemul global, cât și în conștiința populară, prin efectele devastatoare pe care le-au avut asupra vietăților marine și poluării pe care au generat-o în zonele virgine.
Însă, deși impactul microplasticelor oceanice a făcut obiectul unei atenții științifice și media semnificative, cercetătorii spun că majoritatea microplasticelor se acumulează de fapt pe uscat, inclusiv în zonele agricole. O estimare a sugerat că între 107.000 și 730.000 de tone de microplastice ar putea fi aruncate anual pe solurile agricole din Statele Unite și Europa, comparativ cu cele 93.000 până la 236.000 de tone care intră în oceane.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Norvegian de Cercetare a Apelor, microplasticele pot pătrunde pe terenurile agricole prin nămolurile de canalizare, care odata ce sunt prelucrate, sunt folosite ca îngrășămint, prin mulci de plastic (folii care împiedică creșterea buruienilor), prin folii de plastic care au rolul de a proteja semințele sau, chiar intenționat, ca îngrășăminte cu eliberare lentă.
La fiecare 1 milion de oameni, între 125 și 850 de tone de microplastice sunt aruncate anual pe terenurile agricole, prin acest nămol. Studiul realizat de cercetătorii norvegieni arată că 50% din nămolul de canalizare este procesat pentru a fi folosit ca îngrășământ atât în Europa, cât și în Statele Unite. Microplasticele pătrund în apele uzate inițial prin rufe, produse de îngrijire personală și scurgeri urbane.
Alte studii au arătat că microplasticul are caracteristicile fizice și chimice care au potențialul de a altera densitatea solului, comunitățile microbiene, capacitatea de reținere a apei și alte proprietăți care influențează dezvoltarea plantelor.
Ideea este susținută și de o echipă de cercetători din China, care a raportat abilitatea plasticului de a se acumula în plante. În cadrul studiului, echipa a cultivat plante în sistem hidroponic, iar în apă au fost adăugate microplastice. Au fost descoperite apoi urme ale acestor mici fragmente de plastic în rădăcini, tulpini și frunze.
„Pentru zeci de ani oamenii de știință particulele de plastic sunt prea mari pentru a trece de bariera fizică a unui țesut intact al unei plante. Dar noul nostru studiu dezaprobă această presupunere”, a declarat Yongming Luo, autorul studiului pentru Environmental Health News.
Deși nu există studii concrete ale ingerării microplasticelor de către oameni, studiile realizate pe mamifere forțate în laboratoare să ingereze aceste mici fragmente de plastic au arătat că acestea pot trece de pereții celulari, se pot mișca prin corp, se pot acumula în organism și pot avea impact asupra sistemului imunitar.
