O regulă de bază a agriculturii ecologice este interzicerea folosirii de pesticide sintetice, precum cele utilizate în agricultura tradițională. Încălcarea acestei reguli sau a unor derogări speciale duce la anularea tuturor eforturilor făcute pentru a primi certificarea BIO din partea organismelor abilitate să ofere acest titlu.

Pentru cei care sunt la început de drum în agricultura ecologică, sunt 3 pași importanți care se referă la utilizarea produselor conforme.

Prima etapă este învățarea legislației care se aplică pentru agricultura ecologică. Regulamentul european 834/2007 conține reguli de funcționare și de etichetare a produselor ecologice. Mai multe referiri la substanțele active autorizate să se folosească sub formă de input-uri în agricultura ecologică se găsesc în Regulamentul 889/2008, în anexele I și II. Orice substanță care nu apare în cele două anexe este interzisă în agricultura ecologică.

Odată trecut acest pas, vine și contactarea furnizorului de input-uri, pentru stabilirea produselor de care este nevoie la culturile deja înființate sau care vor fi înființate în fermă. Este extrem de important să se ceară distribuitorilor fișele tehnice ale produselor care urmează a fi livrate și folosite. Orice detalii legate de conformitatea calității produselor, de trasabilitatea lor și de ingredientele utilizate la crearea acestora sunt de mare ajutor.

Al treilea pas este reprezentat de trimiterea tuturor acestor informații certificatorului. Acesta verifică datele și îi transmite agricultorului dacă are rost să cumpere respectivul produs pentru a-l utiliza mai departe în culturi. Acest traseu al informațiilor duce la evitarea situațiilor nefericite în care unui fermier i se poate retrage certificarea din cauza folosirii unei substanțe interzise.