Sectorul agricol românesc necesită adevărate schimbări pentru a transforma potențialul în realitate. Agricultura românească are nevoie urgent de măsuri fiscale similare celor din Vest pentru a creşte salariile oferite, dar şi de stimulente fiscale pentru a concura mai bine cu produsele vest-europene.

Concurența din străinătate și criza nu poate opri nevoia de alimente. Fermierii români trebuie să lucreze pământul, să îngrijească animalele şi să producă alimente.

Dacian Badea, preşedintele consiliului de administraţie şi director comercial Fermele Ecologice Silvania, Cooperativă Agricolă, este de părere că România este puternic dezavantajată la nivel european în ceea ce priveşte competitivitatea produselor alimentare, în contextul în care costurile de pe plan local sunt mult mai mari pentru fermierii români decât pentru cei din Vest.

„În România dobânzile sunt de trei ori mai mari decât în Vest, sunt acordate pe perioade de trei ori mai scurte pe cel mult 7-8 ani, faţă de 20-30 de ani, şi subvenţii de trei ori mai mici. Toate acestea împreună formează un dezavantaj competitiv pentru agricultura românească faţă de concurenţi din Vest, cu finanţare mai ieftină, pe o perioadă mult mai lungă, care aduc produsele pe acelaşi raft, cu marje mult mai mari.”, explică Dacian Badea.

El a subliniat că dincolo de concurenţa europeană, producătorii străini cumpără inclusiv pământ agricol în România cu finanţare externă, finanţare la care nu au acces românii. „Mai sunt terenurile cumpărate de cetăţeni străini, pe suprafeţe mari, au acces la credite ieftine pe 30-45 de ani, în timp ce noi avem soluţii pe cel mult 15 ani, iar efortul este mult mai mare pentru noi şi un dezavantaj competitiv imens. Noi pierdem teren şi loc la raft în magazine“, a subliniat Dacian Badea