După zeci de ani de practici agricole intensive, tot mai mulți experți ridică acum întrebări cu privire la impactul pe care agricultura industrială îl are asupra capacității solului de a produce pe termen lung.

Răspunsul pare a fi ”NU”, cel puțin în actualul model de business. Soluția pentru a mențiune capacitatea solurilor de a oferi suport pentru culturi vine sub forma agriculturii regenerative.

Deși nu există o definiție universală, agricultura regenerativă este un mijloc de a produce alimente cu un impact negativ mai mic sau potențial pozitiv asupra mediului.

În esență, este o modalitate de agricultură care include și susține funcțiile ecosistemului natural. Agricultura regenerativă se referă la agricultura cu adaptabilitate și cu o înțelegere a modului în care interacționează diferite aspecte ale mediului. Dacă se face corect, este vorba despre crearea unor sisteme agricole care nu au doar capacitatea de a susține presiunea agricolă, ci îmbogățesc în mod activ rezistența și sănătatea acestor sisteme.

 

Care sunt diferențele majore dintre agricultura regenerativă și cea convențională?

Există un factor cheie comun în toate formele de abordări regenerative – solul este actorul principal. Spre deosebire de practicile agricole moderne care tind să neglijeze impactul solului sănătos asupra funcțiilor ecosistemului, metodele regenerative prioritizează sănătatea solului ca piatră de temelie a întregii producții. Prin restaurarea solurilor degradate și îmbunătățirea sănătății solului, agricultura regenerativă poate îmbunătăți biodiversitatea, sănătatea vegetației, calitatea apelor subterane și sechestrarea carbonului.

Agricultura regenerativă urmează, în general, câteva principii generale pentru a menține sănătatea solului în centrul atenției:

 

Reducerea la minim a lucrărilor mecanice

Reducerea perturbării solului prin practici agricole fără prelucrare sau reconstruirea activă a ecosistemelor solului după prelucrare poate avea o serie de efecte pozitive. Solul este mai bine echipat pentru a face față schimbărilor sezoniere de temperatură, pentru a reține și transporta umezeala și pentru a rămâne aerat pe tot parcursul anului. În plus, solul își poate păstra mai bine structura, permițând rădăcinilor vii să rămână în sol, ceea ce ajută la reținerea substanțelor nutritive care altfel s-ar pierde. Strategia „no-till” poate îmbunătăți, de asemenea, structura fizică a solului, protejându-l de eroziune.

 

Introducerea culturilor de acoperire

Culturile de acoperire sunt plante necomestibile cultivate în afara sezonului. Rădăcinile lor ajută la menținerea solului în loc, prevenind eroziunea. Culturile de acoperire pot chiar absorbi excesul de nutrienți, cum ar fi azotul, pentru a împiedica scurgerea lor.

Culturile acoperite și reziduurile de plante au un mare succes în reducerea impactului eroziunii generate de ploaie, terenul acoperit cu culturi de 100% prezentând până la 1000 de ori mai puțină eroziune în comparație cu parcelele comparabile cu acoperire zero.

 

Menținerea rădăcinilor în sol

Prin menținerea unei culturi de acoperire cu rădăcini vii între culturile comerciale, cultura de acoperire transformă în mod constant lumina soarelui în zaharuri și eliberează exsudate în solul din jur, care ajută la creșterea eficienței transferului de nutrienți între sol și rădăcinile plantelor din apropiere.

Aceste exsudate acționează ca „mesageri de semnalizare” între microbii solului și rădăcinile plantelor, permițându-le să comunice eficient. Fără ele, comunicarea între microbii solului care furnizează substanțe nutritive rădăcinilor plantelor poate fi întreruptă, iar plantele care folosesc acel sol se pot lupta pentru a accesa substanțele nutritive și pot suferi de deficiențe.

Rădăcinile vii acționează, de asemenea, pentru a profita la maximum de substanțele nutritive care s-ar pierde între anotimpurile culturii. În timpul iernii sau între culturile comerciale, substanțele nutritive din sol sunt adesea pierdute prin levigare sau eroziune – risipind energia prețioasă care ar putea fi folosită pentru a crește. Rădăcinile vii leagă substanțele nutritive neutilizate pentru a le face disponibile pentru recolta din sezonul viitor.

 

Creșterea biodiversițății

Microbii solului necesită tipuri specifice de plante pentru a prospera. Când cultivăm monocultură în mod constant, solul de sub aceste culturi va deveni limitat la doar câțiva microbi selectați care prosperă cu acea specie de cultură. Fără un sistem divers de microbi, solurile pot deveni limitate în capacitatea lor de a susține viața altei vegetații, ceea ce transformă acel teren într-o suprafață inospitalieră pentru multe alte specii de plante.

Prin plantarea unei diversități de culturi de acoperire între culturile comerciale, asigurăm biodiversitatea solului. Acest lucru creează ecosisteme de sol mai sănătoase și mai echilibrate, cu structuri de sol mai stabile, ceea ce, din nou, duce la o mai bună retenție a apei, și mai mult carbon stocat în sol.

Cu toate efectele pozitive asupra solului, cât și asupra mediului, agricultura regenerativă ridică încă întrebări privind fezabilitatea scalării acestor practici. Unii critici ai agriculturii regenerative își exprimă, pe bună dreptate, îngrijorările cu privire la lipsa de specificitate în jurul principiilor în sine. Având în vedere că unele dintre principii sau tehnici devin eficiente doar în anumite condiții sau în anumite locații, există, fără îndoială, limitări ale aplicării realiste a acestor practici.