Este obligatoriu ca la arat, în agregat cu plugul, să lucreze şi grapa stelată sau grapa cu colţi reglabili (în cazul solurilor mai uşoare), cu care se asigură mărunţirea şi nivelarea suprafeţei arăturii. Dacă totuşi din motive bine întemeiate nu se lucrează în acest mod, suprafaţa arăturii trebuie nivelată cât mai repede, eventual după zvântarea arăturii, dar înainte ca brazdele să se usuce prea tare.

Pentru aceasta se va folosi grapa cu discuri, grapa cu colţi sau alte unelte agricole corespunzătoare. Nu se vor folosi frezele !

Solurile care sunt prea grele, compacte sau prea umede în momentul executării aratului, motiv pentru care se renunţă la grapa stelată, ori nu sunt propice unor culturi (de exemplu, cartoful), ori nu este bine ales momentul aratului în relaţie cu umiditatea solului.

Arătura prelucrată toamna cu grapa stelată nu se tasează mai puternic peste iarnă şi nu face nici crustă primăvara dacă se lucrează la timp. Primăvara, solul este mai nivelat, se zvântă mai repede, se usucă mai puţin şi se lucrează mai bine şi mai uşor, cu cheltuieli mai reduse.

S-a constatat, pe baza unor observaţii şi cercetări amănunţite, că lăsarea arăturii toamna în stare de „brazdă verde”, pe motivul că se acumulează mai multă apa în sol sau că se manifestă mai bine efectul gerului, nu este o soluţie bună. Această practică poate da rezultate (în vederea acumulării unor cantităţi mai mari de apă) eventual în zonele în care iarna zăpada este spulberată şi viscolită, ducând la dezgolirea suprafeţelor arate.