Albinele şi insectele polenizatoare sunt indispensabile pentru supravietuirea ecosistemelor şi a biodiverisitãţii şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila (ODD-uri). Dar tot mai multe studii aratã faptul cã aceste specii sunt pe cale de dispariţie. Concluzie alarmanta în contexul în care trei din patru tipuri de recolte care produc fructe şi seminţe pentru consumul uman depind intr-o anume mãsurã de albine şi alţi polenizatori. Culturile legate direct de polenizare le includ pe cele care asigurã fructe, legume, seminte, nuci şi uleiuri, multe dintre aceste produse fiind surse de vitamine şi minerale în lipsa cãrora ar urma sa creascã riscul malnutriţiei. Pentru mulţi dintre micii fermieri care cultivã plante cum ar fi cacao şi cafea, lipsa de polenizatori ar putea insemna un venit mai mic şi o vulnerabilitate mai mare.
Totodatã,polenizatorii contribuie la bunãstarea culturilor din care se obţin biocombustibili (cum ar fi uleiul de rapiţã şi cele de palmier), medicamente, furaje pentru animalele domestice şi materiale de construcţie.
Toţi aceşti factori sunt suficienţi pentru a sublinia rolul vital pe care îl joacã populaţia de polenizatori în producţia de hrana şi securitatea alimentarã.
Pânã de curand, natura îşi urma cursul, iar procesul de polenizare era asigurat fãrã costuri sau eforturi din partea societãţii. In prezent, realitatea s-a schimbat radical, iar în multe zone ale planetei speciile de polenizatori se indreaptã spre o extincţie în masã. Ultimele studii releva faptul cã 40% dintre speciile de polenizatori nevertebraţi – în special albinele şi fluturii – sunt pe cale de dispariţie.
Cauzele care stau la baza acestor riscuri sunt generate de schimbãrile majore din agriculturã şi sistemul de producţie a hranei. Practicarea agriculturii intensive, promovarea monoculturilor şi utilizarea pesticidelor au condus la fragmentarea şi degradarea habitatului polenizatorilor. Rezultatul constã într-o reducere a rezistenţei coloniilor de albine, ameninţate totodata de efectele schimbãrilor climatice, asociate cu temperaturile ridicate, secete, inundaţii şi fenomene extreme.
Ca o recunostere a acestei ameninţãri la adresa securitãţii alimentare , Organizatia pentru Alimentaţie şi Agriculturã a Natiunilor Unite (FAO) a lansat solicitãri cãtre statele lumii prin care invitã la practici favorabile pentru polenizare în managementul agricol. Organizaţia oferã asistenţã tehnicã pe diverse aspecte – de la reproducere şi inseminare artificiala pânã la soluţii durabile pentru producţia de miere şi marketingul de export. FAO coordoneazã, de asemenea, Initiativa Internationala a Polenizatorilor, care monitorizeazã declinul acestora, identificã solutii şi consolideazã capacitatea de gestionare a polenizãrii pentru o agriculturã durabilã.
Abordarea acestor ameninţãri este posibilã prin îmbunãtãţirea analizei biodiversitãţii şi serviciilor ecosistemice în procesele de planificare a spaţiului, pãstrând habitatele naturale, şi unde e posibil, utilizandu-le pe cele convertite. Printre masurile impuse se numãrã şi oferirea resurselor pentru nutriţie şi cuiburi pentru polenizatori, gestionarea şi restabilirea zonelor naturale ale habitatului şi stabilirea unei reţele de zone protejate, inclusiv, diferite tipuri de habitate naturale.
Instituţiile statelor pot contribui la ocrotirea polenizatorilor prin sporirea standardelor de evaluare a riscurilor şi de reglementare a utilizãrii pesticidelor. Reglementãrile impuse vizeazã reducerea utilizãrii pesticidelor, identificarea formelor alternative de control al dãunãtorilor (Managementul Integrat al Dãunãtorilor), instruirea agricultorilor şi gestionarilor de terenuri cu privire la bunele practice.
O atenţie sporitã ar trebui sã fie acordatã şi regulamentelor de prevenire, tratare şi eradicare a bolilor caracteristice polenizatorilor, care ar contribui la depistarea şi gestionarea mai eficientã a bolilor.
Totodata, fermierii pot contribui la menţinerea abundenţei, diversitãţii şi sãnãtãţii polenizatorilor, asigurându-se cã fermele lor au resurse alimentare şi adãposturi disponibile permanent pentru polenizatori.
Apicultura este foarte importanta pentru Romania şi are potenţialul de a contribui semnificativ la dezvoltarea economicã a zonelor rurale, atât din punctul de vedere al producţiei şi comercializãrii de miere şi a altor produse apicole (reprezentând o sursã de venit suplimentarã pentru populaţia din mediul rural), cât şi al mediului, prin menţinerea echilibrului ecologic şi a biodiversitãţii. In prezent, Romania se situeazã printre ţãrile cu o apiculturã dezvoltatã, aceastã situaţie fiind un rezultat al efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem, numãrul de familii de albine crescand cu aproape 19% în perioada 2017 – 2019, a cantitãţii de miere obţinutã şi a diversificãrii producţiei apicole. Totodatã, sprijinul acordat prin programele cu finanţare din FEADR şi FEGA din ultimii ani a jucat un rol foarte important în dezvoltarea acestui sector.
In ciuda evoluţiei pozitive a numãrului de albine, cantitatea de miere extrasa in anul 2018 a fost cu peste 1000 de tone mai micã decat în anul 2017 (o scadere de peste 3%). Analizând evoluţia producţiei de miere din ultimii 5 ani (2014-2018) se poate observa şi cã producţia de miere fluctueazã foarte mult de la un an la altul, ceea ce impacteazã negativ apicultorii în special în privinţa stabilitãţii acestora pe piaţã.
