Cei mai multi dintre noi nu suntem conștienți de substanțele chimice gasite în alimente, în special în cele procesate.

În general, vorbim de substanțe reglementate de autorițățile sanitare pentru a fi adăugate în produsele alimentare, cu scopul de a îmbunătății aroma, aspectul sau pentru a prelungi termenul de valabilitate.

Un aditiv extrem de des utilizat este Terţbutilhidrochinonă sau TBHQ.  Este un antioxidant sintetic cu rol în prevenirea râncezirii grăsimilor. Se utilizează individual sau în combinaţie cu alţi butilaţi sau galaţi (E 310 – 312), în diverse grăsimi animale sau vegetale, cât şi în amestecuri pentru patiserie, snacksuri, supe şi ciorbe instant, sosuri, fructe procesate, cereale preparate, suplimente nutritive, mirodenii, produse din carne, cartofi deshidrataţi, arome şi lapte praf pentru distribuitoarele automate.

Cu toate că în anii 80 și 90 au existat unele îngrijorări cu privire la dozele mari de TBHQ care cauzează tumori precanceroase la modelele animale, un comitet din 2004 al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) 2004 a constatat că TBHQ nu este cancerigen.

 Ca atare, TBHQ a fost aprobat de organizații de reglementare și de sănătate din întreaga lume, cum ar fi EFSA, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și Comitetul mixt FAO / OMS de experți în aditivi alimentari (JECFA).

Oamenii de știință folosesc cercetarea și testarea pentru a determina siguranța conservanților. O analiză aprofundată ajută la determinarea dacă aditivii pot fi utilizați în siguranță în alimente, dacă sunt siguri pentru corpul uman și au implicații asupra sănătății. Odată ce organismele de reglementare aprobă un conservant, oamenii de știință stabilesc linii directoare pentru :

  • cantitatea care poate fi inclusă în siguranță în alimente și
  • cantitatea maximă pe care ar trebui să o consume oamenii.

În România, acest aditiv nu a fost permis până în 2007,când, din raţionamente politico-economice a fost introdus. EFSA a stabilit că nivelul de TBHQ al unui aliment nu ar trebui să reprezinte mai mult de 0,02% din conținutul total de grăsimi și ulei al unui produs. Pentru consumatori, aportul zilnic acceptabil (ADI) este de 0,7 mg / kg greutate corporală.

Echilibrul și moderația sunt importante atunci când consumăm alimente cu TBHQ. Acest conservant are, cu siguranță, avantajele sale: ajută alimentele să dureze mai mult pe rafturile magazinelor, sporind astfel accesul nostru la opțiuni rapide și accesibile de alimente și chiar contribuind la reducerea risipei de alimente.

Este recomandat să cițiți etichetele alimentare, pentru a preveni depășirea dozei zilnice admise de TBHQ.